Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Postul Adormirii Maicii Domnului

Postat la: 31.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Crestinii ortodocsi intra de astazi in Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut in popor ca Postul Sfintei Marii. Denumita popular postul Santa-Mariei, perioada precede sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului si a fost rânduita de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea însasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Astfel, timp de doua saptamâni, credinciosii tin al treilea mare post din an, dupa cel al Pastilor si cel al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Adormirea Maicii Domnului sau Pastile verii reprezinta cea mai importanta sarbatoare închinata Sfintei Marii, iar pentru români este si ocrotitoarea marinarilor, în mai multe orase fiind organizate procesiuni cu icoane si pelerinaje. Acest post are o durata de doua saptamâni. Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie.

In traditia populara este considerat a fi si cel mai nou dintre cele patru posturi de durata. Anul acesta postul începe la 31 iulie si tine pâna la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Se lasa sec în seara zilei de 30 iulie, deoarece când aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeste si în ziua sarbatorii însesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facându-se dezlegare la untdelemn, peste si vin.

Conform dogmelor bisericesti se ajuneaza lunea, miercurea si vinerea pâna la ceasul al IX-lea, când se consuma mâncare uscata, iar martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, in timp ce sâmbata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august, cand are loc sarbatoarea Schimbarii la Fata, în orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin. Traditia spune ca, de Sfânta Marie, se culeg flori si se pun la icoana Preacuratei, considerându-se ca ele vor fi bune de leac.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE