Cei doi tineri au optat pentru o carieră militară în Jandarmeria Română și vor îmbrăca uniforma după examenul de absolvire.
Roxana și Denis sunt doi tineri botoșăneni care și-au dorit o carieră militară în Jandarmeria Română, iar visul lor se va împlini până la finalul acestui an, după examenul de absolvire.
Într-un comunicat trasmis de Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani se menționează că motivele pentru care cei doi au dorit să participe la concursul de admitere la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni, sunt legate de respectul față de lege și uniforma militară și de siguranța locului de muncă, cu posibilitatea trecerii ulterioare în corpul ofițerilor.
Bineînțeles, au pus în balanță avantajele serviciului și drepturile militarilor cu îndatoririle specifice și interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, după care au hotărât că merită să lucreze în spiritul devizei ,,Lex et ordo" - ,,Lege și ordine".
În acest moment, cei doi elevi jandarmi, împreună cu alți 42 de colegi, desfășoară cel de-al doilea stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, perioadă în care, sub tutela unor jandarmi cu experiență, își vor însuși deprinderile necesare meseriei pe care au îmbrățișat-o cu pasiune și încredere, bucuroși că își vor aduce contribuția la siguranța cetățenilor, în anii ce vor urma.
Redacția Botoșăneanul
Jun 01, 2024
Jandarmii botoșăneni, alături de copii și părinți la evenimentele organizate de 1 iunie
Redacția Botoșăneanul
May 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 31, 2024
Pompierii și un jandarm, misiune (ne)obișnuită într-un cartier din municipiu
Oana Sava
May 31, 2024