Marți, 25 octombrie, ziua a fost marcată printr-o activitate în comunitate, în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Leorda.
A fost un eveniment la care au participat deopotrivă specialiști ai serviciului educație, persoane condamnate aflate în custodia Penitenciarului Botoșani, precum și persoane vârstnice aflate în ocrotirea centrului.
„Pornind de la ideea că omenia, solidaritatea și compasiunea sunt prezente și în sufletul celor care au încălcat legea, cei prezenți au dorit să aducă un zâmbet pe chipul persoanelor din centru prin susținerea un program artistic (interpretare melodii românești) inedit și bine primit de către audiență”,
Anna Maria Rotariu, purtător de cuvânt Penitenciarul Botoșani
Tema evenimentului de anul acesta a fost reziliența vârstnicilor într-o lume în continuă schimbare, categorie expusă riscului de a avea probleme de sănătate.
Această activitate în comunitate a urmărit, printre obiectivele specifice, intensificarea relaţiilor de colaborare cu partenerii din comunitate, care pot sprijini procesul de reinserţie socială a deţinuţilor și promovarea, în comunitate, a demersurilor de reintegrare socială, desfăşurate în aşezămintele de detenţie, în vederea facilitării reintegrării sociale a deţinuţilor.
Redacția Botoșăneanul
May 31, 2024
Pompierii și un jandarm, misiune (ne)obișnuită într-un cartier din municipiu
Oana Sava
May 31, 2024
O nouă avertizare meteo! Grindină așteptată în sudul județului
Redacția Botoșăneanul
May 31, 2024
Tineri voluntari din ATOR Botoșani, seminar de formare la Nemțișor
Redacția Botoșăneanul
May 31, 2024